întunericul rostit în formă de cruce
peste ultimele două cuvinte unde
un soldat adevărat își găsește liniștea


poate din cauza asta mâinile pe care le port mereu
cu privirea în pământ
nu au înțeles că marginea nu înseamnă înainte de toate
mai degrabă un pur și simplu
amintirea unui infern din mintea mea
care nu a dorit să evadeze niciodată mai mult
de câteva clipe
sau
un altfel de frică aruncată din capul nostru
spre mânecile hainei care
ne învelește ultimul drum


cândva
voi aluneca și mai departe
cu un zâmbet întipărit pe marginea aceea care
invită să mă arunc
în tine